Acord istoric. Noua Caledonie va fi declarată stat, dar va rămâne franceză
0Franța a anunțat un acord „istoric” cu Noua Caledonie în care teritoriul de peste mări, zguduit anul trecut de violențe separatiste, va rămâne francez, dar va fi declarat ca un nou stat.

„Un stat al Noii Caledonii în cadrul Republicii: este un pariu pe încredere”, a postat sâmbătă președintele francez, Emmanuel Macron, pe X, salutând un acord „istoric”.
Primindu-i ulterior pe semnatari, preşedintele a declarat că „după două acorduri şi trei referendumuri, Noua Caledonie, prin ceea ce aţi semnat, deschide un nou capitol al viitorului său într-o relaţie paşnică cu Franţa”, scrie News.
Macron a făcut apel la discuţii pentru a depăşi impasul dintre forţele loiale Franţei şi cele care doresc independenţa. Aleşii Noii Caledonii, precum şi liderii politici, economici şi ai societăţii civile, s-au reunit în apropiere de Paris pentru a elabora un cadru constituţional pentru teritoriu.
După 10 zile de discuţii, părţile au convenit asupra creării unui „stat al Noii Caledonii”.
Manuel Valls, ministrul pentru teritoriile de peste mări, a calificat acest acord drept un „compromis inteligent” care menţine legăturile dintre Franţa şi Noua Caledonie, dar cu o suveranitate sporită pentru insula din Pacific.
Violenţele de anul trecut, care au provocat moartea a 14 persoane, se estimează că au costat teritoriul 2 miliarde de euro (2,3 miliarde de dolari), reducându-i produsul intern brut cu 10%, a spus el.
Prim-ministrul francez, Francois Bayrou, a declarat că acordul de sâmbătă - care necesită încă aprobarea Parlamentului şi a referendumului - este de „dimensiuni istorice”.
Cu aproximativ 270.000 de locuitori şi situată la aproape 17.000 km de Paris, Noua Caledonie este unul dintre numeroasele teritorii de peste mări care rămân parte integrantă a Franţei.
Aceasta a fost condusă de la Paris încă din anii 1800, dar mulţi indigeni kanaks încă resimt puterea Franţei asupra insulelor lor şi doresc o autonomie mai deplină sau independenţă.
Tulburările au izbucnit în mai 2024, după ce Parisul a intenţionat să acorde drept de vot miilor de rezidenţi neindigeni pe termen lung. Kanacii s-au temut că acest lucru îi va lăsa într-o minoritate permanentă, zdrobindu-le şansele de a obţine independenţa.
Ca parte a acordului, rezidenţii din Noua Caledonie vor putea vota în viitor numai după ce au locuit 10 ani în arhipelag.
În cadrul acordului, „statul Noua Caledonie” ar fi înscris în constituţia Franţei, iar alte ţări ar putea recunoaşte un astfel de stat.
De asemenea, acordul prevede un pact de redresare economică şi financiară care ar include o reînnoire a capacităţilor de prelucrare a nichelului din teritoriu.
Ambele camere ale Parlamentului francez urmează să se reunească în al patrulea trimestru al acestui an pentru a vota aprobarea acordului, care va fi apoi supus atenţiei locuitorilor Noii Caledonii în cadrul unui referendum în 2026.