Schimb acid de replici la Congresul PNL. Roman: „Unii au ajuns în acoperiș pe ușa din spate”. Cum i-a răspuns Bolojan
0Premierul Ilie Bolojan și candidatul la funcția de prim vicepreședinte PNL, Florin Roman, au avut un schimb de replici acide în timpul congresului liberal.

„Suntem chemați astăzi să punem un alt acoperiș, să nu ne plouă în casă. Unii au ajuns în acoperiș pe ușa din spate. Toți cei care suntem aici am luat-o de jos, de la firul ierbii, construind secții de votare, conducând organizații, făcând ceea ce trebuie pentru Partidul Național Liberal”, a spus Florin Roman, în timpul discursului ținut la Congresul PNL.
El a continuat: „Casa noastră are două etaje. La etaj stau șefii. Acolo e masa din sufragerie. La parter și la demisol stau amărâții, adică noi”.
Florin Roman a mai susținut că își dorește „ca vocea acestor oameni care au dus victorii pentru Partidul Național Liberal să se audă”.

La rândul său, Ilie Bolojan a ținut un discurs în cadrul căreia a făcut referire la afirmațiile făcute de Florin Roman.
„Dacă am ajuns în această poziție, plecând din spate, din sală, am fost la toate congresele PNL-ului, fără să lustruim clanțe, fără să ne pună nimeni la etajul unde-i sufrageria. Înseamnă că PNL a înțeles despre ce-i vorba”, a spus acesta.
Ilie Bolojan a fost ales noul președinte al PNL, cu 986 de voturi. El a fost și singurul candidat pentru această funcție. Florin Roman, care a candidat la funcţia de prim-vicepreşedinte al PNL, nu a fost ales.