Bărbat reținut după ce şi-a agresat iubita și a ameninţat-o cu un pistol. Poliția a intrat peste el în casă

0
0
Publicat:

Un bărbat de 40 de ani a fost reținut de politeiștii din Dolj, pentru 24 de ore, după ce şi-a agresat partenera, cetățean spaniol, şi a amenințat-o cu un pistol. Femeia a reușit să fugă şi să sune la 112, fiind găsită de polițiști pe o stradă.

image png

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat, duminică, că poliţiştii din Băileşti au fost sesizaţi, în noaptea de vineri spre sâmbătă, prin apel 112, de o femeie de 44 de ani, cu privire la faptul că se află în comuna Bistreţ şi este agresată de partenerul ei.

„La faţa locului s-au deplasat de urgenţă poliţiştii care au găsit-o pe femeie, cetăţean spaniol, pe o stradă din localitate. Aceasta a declarat că a fost agresată fizic şi ameninţată cu un pistol de concubinul său, un bărbat de 40 de ani, din localitate. Având în vedere cele declarate de femeie, precum şi faptul că în locuinţă se mai aflau şi alte persoane, posibil în pericol, la faţa locului a fost formată o echipă de intervenţie, cu sprijinul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Dolj, care a intrat în locuinţa bărbatului, acesta fiind imobilizat şi încătuşat”, au afirmat poliţiştii, scrie News.

De asemenea, în casa bărbatului au fost găsite un pistol, mai multe bile din plastic de culoare albă, dar şi două capsule de CO2, una dintre acestea fiind percutată, arma fiind ridicată în vederea expertizării.

Femeia a fost transportată la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri.

Bărbatul a ajuns la sediul Secţiei 8 Poliţie Rurală Rast pentru cercetări. El a fost reţinut pentru 24 de ore, pentru comiterea infracţiunii de violenţă în familie.

Bărbatul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Băileşti în vederea luării unei măsuri preventive.

Craiova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite