Video Se lucrează îndârjit la veriga lipsă a Autostrăzii A1, între Lugoj și Deva. 800 de muncitori și 200 de utilaje sunt în acțiune
0Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a anunțat care este stadiul lotului 2 Margina - Holdea al autostrăzii Lugoj - Deva.

Acesta a publicat pe contul de Facebook imagini de pe şantierul lotului 2 Margina - Holdea, menționând că stadiul lucrărilor a ajuns la 25%.
„Se lucrează la tunelurile formate din doua galerii unidirecţionale, iar constructorii au forat până acum 400 m la tunelul 1, iar la tunelul 2 au forat 57 m. Estimez că la finalul acestei luni se va face prima străpungere la primul segment al tunelului 1”, a precizat șeful CNAIR.
Pentru forarea tunelurilor de pe sectiunea Margina-Holdea se foloseşte „metoda austriacă" (NATM), tehnologie utilizată şi la construcţia tunelurilor de pe secţiunea 4 (Curtea de Argeş-Tigveni) a autostrăzii Sibiu-Piteşti.
Conform proiectului, tunelul 1 are pe un sens 415 metri, iar pe celălalt sens 367 de metri. Tunelul 2, unde se va aplica și metoda „cut & cover”, va avea 1.985 de metri pe un sens și 1.825 de metri pe celălalt.
Metoda „cut & cover” de construcție a tunelurilor este utilizată în special în zonele cu adâncime redusă, unde terenul permite deschiderea completă a unei excavații. Ea presupune săparea unui șanț de la suprafață până la adâncimea necesară, construirea structurii tunelului (fundație, pereți și acoperiș) în acea excavație, iar apoi acoperirea tunelului cu pământ și refacerea suprafeței.
„Stadiul fizic înregistrat în şantierul lotului Margina - Holdea este de 25%”, adaugă Cristian Pistol.
Asocierea de constructori români şi bosniaci (UMB Spedition - Euro-Asfalt DOO) este mobilizată în şantier cu 800 de muncitori şi 200 de utilaje.
Valoarea contractului este de 1,82 miliarde lei (fără TVA), finanţarea este asigurată prin PNRR, iar termenul de deschidere este anul 2026.
Secţiunile E şi D ale Autostrăzii Lugoj - Deva au o lungime însumată de aproximativ 10 km.
Autostrada A1 Lugoj–Deva are 100 de kilometri și traversează județele Timiș și Hunedoara, în vestul României, având traseul parțial pe Valea Mureșului până la Dobra, apoi se îndreaptă spre Câmpia de Vest, pe la poalele Munților Poiana Ruscă. Până la sfârșitul anului 2019, au fost dați în folosință circa 90 de kilometri din autostradă.
Lucrările la două dintre secțiunile sale, E și D – un sector numit și „autostrada cu tuneluri”, pe care au fost proiectate tunelurile – au fost oprite din 2017. Licitația a fost reluată de CNAIR, iar în 2022 contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor la tronsonul Margina–Holdea, inclusiv a tunelurilor, a fost atribuit unei asocieri conduse de Spedition UMB, pentru suma de peste 1,8 miliarde de lei, fără TVA, bani alocați de statul român prin Programul Național de Redresare și Reziliență.