Foto Vacanțe liniștite la mare. Cele mai frumoase plaje ascunse din vecinătatea României
0Când litoralul românesc atinge saturația estivală și opțiunile populare din Grecia sau Bulgaria se transformă în furnicare de turiști, un alt tip de evadare devine din ce în ce mai atractiv: plajele mai puțin cunoscute, ascunse în colțuri uitate de lume, dar aflate la doar câteva ore de țara noastră. Aceste locuri oferă nu doar liniște și frumusețe naturală, ci și povești, gastronomie autentică, oameni primitori.
DONJI STOJ, MUNTENEGRU. Litoral autentic la marginea unei delte
Există un Muntenegru dincolo de pliantele turistice, de resorturile strălucitoare și de drumurile intens circulate de pe litoralul Adriaticii. Acolo, între Ulcinj și delta râului Bojana, se află Donji Stoj, o localitate care nu se grăbește să se reinventeze pentru turiști, ci preferă să-și conserve autenticitatea. Este un loc unde nisipul încă respiră liber, marea nu e sufocată de șezlonguri aliniate și unde vacanța capătă nuanțele unei evadări reale, nu comerciale.
Donji Stoj se află în extremitatea sudică a Muntenegrului, la doar 5 km de Ulcinj, într-o zonă rară din punct de vedere geografic. Este marginea nordică a unei întinse câmpii de coastă ce se termină în delta râului Bojana – un peisaj unic în Balcani, cu dune de nisip, lagune sărate, mlaștini cu stuf și o rețea de canale naturale care adăpostesc o biodiversitate remarcabilă. Marea Adriatică își lasă valurile pe plaja Velika Plaža – cea mai lungă întindere de nisip din țară, cu peste 13 km de litoral neîntrerupt. Donji Stoj ocupă o secțiune discretă din această coastă, una preferată de localnici și de turiștii care evită aglomerația. Nisipul fin, vântul constant și accesul direct la zone semi-sălbatice fac din acest loc un paradis discret pentru iubitorii de natură și de liniște.
Parfum de Antichitate
Zona Ulcinjului a fost locuită de iliri, greci și romani, dar Donji Stoj, ca entitate rurală, a apărut mai târziu, legat mai degrabă de activitățile agricole și pescărești. Localitatea are o populație mixtă – muntenegreni, albanezi, bosniaci –, iar limba albaneză este la fel de des auzită pe stradă ca și muntenegreana. Această multiculturalitate se reflectă în gastronomie, în ritmurile muzicale care răzbat seara dintre case, dar și în modul în care comunitatea își păstrează o formă de viață tradițională. Pe timpul Iugoslaviei, Donji Stoj era o zonă agricolă importantă, irigată de canale și renumită pentru pepeni, roșii și porumb. După anii 2000, turismul a început să crească, dar fără salturi dramatice: nu s-au ridicat hoteluri masive, ci mai degrabă case de vacanță, pensiuni mici și campinguri ecologice, multe dintre ele administrate de familii locale.
Infrastructură accesibilă
Din București, distanța până la Donji Stoj este de aproximativ 850 km, ceea ce înseamnă o călătorie de 12-14 ore cu mașina, în funcție de granițe. Ruta recomandată este prin Serbia – Belgrad – Podgorica – Ulcinj – Donji Stoj. Din Tirana, capitala Albaniei, drumul durează circa două ore, iar din Podgorica, aproximativ 1 oră și 30 de minute. De asemenea, aeroportul din Tivat se află la aproximativ 95 km, iar cel din Podgorica la 85 km. Infrastructura este simplă, dar funcțională. Drumurile din localitate sunt înguste și liniștite, uneori neasfaltate. În sezonul de vară este recomandat să călătoriți cu o mașină de teren sau cel puțin cu o mașină cu gardă mai înaltă dacă doriți să explorați zonele de plajă sălbatică sau delta.
Cazarea în Donji Stoj este variată și accesibilă. O cameră dublă într-o pensiune locală costă între 30 și 50 de euro pe noapte, iar apartamentele de închiriat (cu chicinetă și terasă) pornesc de la 60 de euro în sezon. Campingurile oferă locuri de cort sau autorulote pentru 10-15 euro pe noapte de persoană. În afara sezonului (mai, început de iunie, septembrie), prețurile scad cu până la 30%. Câteva pensiuni eco au început să apară în zona de deltă – construite din lemn, cu panouri solare și meniu local. Acestea oferă o experiență autentică de slow tourism și sunt ideale pentru cei care caută liniște completă.
Simplu, local, de sezon
La Donji Stoj nu vei găsi restaurante luxoase, dar vei mânca extrem de bine. Baza gastronomiei este pescuitul din râul Bojana și din mare – biban, doradă, anghilă, midii. În fiecare dimineață, pescarii locali vând captura direct din bărci, iar restaurantele familiale transformă aceste produse în preparate simple, dar memorabile. Carpaccio de pește cu lămâie și ulei de măsline local, caracatiță la grătar, pide albaneză umplută cu brânză și ierburi sunt doar câteva dintre felurile ce pot fi savurate aici. Un prânz pentru două persoane, cu vin de casă, costă între 25 și 35 de euro. Este recomandat restaurantul Higo, aflat în apropiere de marginea deltei, sau Kod Vuka, o tavernă rustică unde meniul se schimbă zilnic, în funcție de ce se găsește în piață.
Este bine să aveți numerar – multe unități mici nu acceptă carduri. Luați cu voi produse anti-țânțari, mai ales dacă stați aproape de zonele umede. În sezonul de vânt (iulie-august), Donji Stoj este un paradis pentru kitesurf, iar închirierea echipamentului începe de la 40 euro/zi. Pentru plimbările cu barca pe râu, negociați direct cu pescarii – un tur de două ore poate costa între 25 și 40 de euro pentru 2-3 persoane. Evitați weekendurile de vârf din iulie și august, când turiștii din Ulcinj se îndreaptă spre zonă. Pentru o experiență liniștită, lunile mai, iunie și septembrie sunt ideale – cu temperaturi excelente și prețuri semnificativ mai mici.
Delta Bojana, tărâmul lichid dintre Balcani și Mediterană
Într-un colț uitat de hartă, acolo unde râul Bojana se desface leneș în brațe mlăștinoase înainte de a-și da obștescul sfârșit în Marea Adriatică, Muntenegru ascunde o comoară naturală: Delta Bojana. Este una dintre puținele delte fluviale active ale Mediteranei și, totodată, un tărâm în care granițele dintre apă, pământ și cer se estompează într-un spectacol discret, dar hipnotic. Nu are fastul Deltei Dunării, nici promisiunile exotice ale deltelor africane, însă tocmai lipsa de teatralitate o face autentică, magnetică, aparte. Delta s-a format printr-un proces natural spectaculos: în 1858, în urma unei viituri, o insulă de nisip – Ada Bojana – a luat naștere exact în punctul unde râul își încheie cursul. De atunci, aluviunile și curenții marini au sculptat acest peisaj mobil, care continuă să se transforme an de an, ca o operă neterminată a naturii. Este o zonă în care salinitatea mării se împletește cu dulcegările râului, unde stuful, sălciile, nisipul și valurile trăiesc într-o vecinătate tăcută.
Bojana este un râu de frontieră. Se naște din Lacul Skadar și formează granița naturală între Muntenegru și Albania. Lung de doar 41 de kilometri, acest râu scurt are o importanță ecologică uriașă: pe ultimii săi kilometri, el se desface într-un sistem complex de canale, lagune, mlaștini și plaje nisipoase – habitat pentru sute de specii de păsări, pești, reptile și insecte. Potrivit datelor colectate de organizații de mediu internaționale, în zona deltei au fost identificate peste 250 de specii de păsări, unele dintre ele rare sau amenințate, precum pelicanul creț şi vulturul pescar.
Unde omul face casă bună cu natura
În acest decor, activitățile umane au fost, cel puțin până recent, surprinzător de armonizate cu mediul. Pescarii locali folosesc în continuare cabane din lemn construite pe piloni direct în apă, conectate de pontoane fragile și plase tradiționale. Navigația pe canalele deltei se face în bărci cu motor slab sau caiace, iar multe dintre aceste trasee nu sunt nici măcar marcate – se transmit din tată în fiu, ca niște coduri orale ale fluviului. Delta Bojana nu este încă un parc natural oficializat, dar se află sub supravegherea mai multor inițiative europene de conservare. Pericolul vine din două direcții: turismul necontrolat și extinderea construcțiilor ilegale în zonele umede. Cu toate acestea, încă există un echilibru fragil, care poate fi menținut printr-un turism lent, educat, discret. Pe râu se organizează tururi de observare a păsărilor, pescuit sportiv cu eliberare și expediții cu caiacul la apus, toate în regim semi-local, departe de sistemele de booking clasice.
Apa râului este limpede, cu o nuanță ușor verzui, iar pe marginea canalelor pot fi văzute colonii de nuferi, broaște țestoase care se bronzează pe trunchiuri de copac plutitoare și cârduri de egrete albe care-şi iau zborul sincron la cel mai mic zgomot. În unele dimineți, ceața plutește la nivelul apei și face ca tot peisajul să pară ireal – o pictură în acuarelă a naturii nefiltrate.
Călătorii care ajung aici, de obicei cei care aleg Donji Stoj sau insula Ada Bojana, descoperă și o dimensiune culinară legată direct de deltă. Peștele proaspăt – biban de mare, crap, țipar – este gătit simplu, adesea la foc de lemne, și servit în terase suspendate deasupra apei, cu priveliști directe spre apus. Un astfel de prânz cu vedere costă în jur de 30-40 de euro pentru două persoane, iar experiența nu e doar despre mâncare, ci despre participarea la o formă arhaică de conviețuire cu natura. Delta Bojana nu are infrastructură turistică agresivă. Nu există șosele asfaltate care să o străbată, nici ghiduri oficiale sau puncte de informare turistică. Este un spațiu care se lasă cunoscut treptat, doar celor care au răbdare. Este o deltă care te obligă să încetinești, să asculți, să taci.
Nugal, Croația. Plaja dintre stâncile de calcar
Puține locuri din Europa mai pot păstra, cu atâta discreție și forță, sentimentul de izolare pură și frumusețe nealterată cum o face plaja Nugal. Situată pe coasta dalmată, între Makarska și Tučepi, în inima Parcului Natural Biokovo, Nugal este mai mult decât o plajă: este o revelație minerală. Ascunsă între pereți de calcar verticali și păzită de păduri de pini tăcuți, Nugal nu se dezvăluie cu ușurință – dar tocmai această inaccesibilitate o face specială.
Nugal se află pe o fâșie de coastă abruptă, sculptată de milenii de vânt și apă. Pereții de piatră albă, specifici regiunii Biokovo, coboară în trepte abrupte până la o plajă de pietriș fin, care se întinde pe circa 150 de metri. Nu există drum de acces cu mașina: pentru a ajunge aici, călătorul trebuie să pornească pe jos din Makarska sau Tučepi, parcurgând o potecă de coastă de aproximativ 30 de minute prin pădurea de pin, cu priveliști spectaculoase asupra Adriaticii. Acest traseu este parte dintr-o veche rețea de cărări pastorale, transformate în ultimii ani în poteci turistice, dar fără a li se fi pierdut farmecul sălbatic. Apa este limpede, de un albastru adânc, tipic Adriaticii în această zonă. În zilele senine, adâncul marin este vizibil și la zece metri, iar recifele de piatră oferă o experiență de snorkeling discret, dar fascinant. Terenul accidentat și lipsa facilităților moderne contribuie la păstrarea unei atmosfere aproape meditative. Este locul ideal pentru cei care fug de zgomotul litoralului comercial și caută o formă de intimitate cu marea.
Accesul, o selecție naturală
Accesul la Nugal este, prin excelență, un filtru: nu este pentru cei comozi. Poteca nu este periculoasă, dar implică o minimă condiție fizică și o pereche de încălțări potrivite. Cei care o parcurg o fac conștienți de faptul că destinația este una recompensatorie. Se poate ajunge fie din Makarska, cu ale sale priveliști spectaculoase, (aproximativ 1,5 km), fie din Tučepi (2 km). De-a lungul potecii, copacii se înclină spre mare, iar la fiecare cotitură, Adriatica se arată mai adâncă și mai liniștitoare. Important de știut: plaja nu are puncte de alimentație, toalete sau surse de apă potabilă. Tot ce aveți nevoie trebuie să fie adus în rucsac, iar deșeurile, luate înapoi. În sezon, salvamarii lipsesc, iar acoperirea semnalului la telefon e slabă. E un spațiu în care autonomia și responsabilitatea turistului sunt esențiale.
Cei care vizitează Nugal aleg de regulă să se cazeze în Makarska, un oraș cochet cu iz venețian, unde hotelurile boutique se îmbină armonios cu pensiuni tradiționale. În zonă, prețul mediu pentru o cameră dublă într-un hotel de 3 stele este între 70 şi 120 de euro pe noapte în vârf de sezon, iar pentru cei mai exigenți, există și opțiuni de lux care pot ajunge la 200-300 de euro pe noapte. Tučepi, aflat la sud, oferă o alternativă mai liniștită, cu prețuri ușor mai accesibile.
Dalmația în farfurie
După o zi petrecută la Nugal, explorarea gusturilor locale devine o continuare firească a experienței. Bucătăria dalmată este simplă, dar profundă: pește proaspăt (orata, brancin, sardine), preparate la grătar cu ulei de măsline și ierburi mediteraneene, servite cu vinuri seci locale, precum Pošip sau Plavac Mali. Tavernele din Makarska oferă meniuri tradiționale la prețuri rezonabile (20-30 de euro pentru o masă completă de persoană), în timp ce restaurantele gourmet de pe faleză adaugă accente moderne și prețuri pe măsură. Plaja Nugal este cunoscută și pentru faptul că este frecventată de nudisti – nu în mod oficial, dar în mod tradițional tolerat. Departe de a fi o plajă de exhibiție, atmosfera este una reținută, calmă, aproape contemplativă. Cei care ajung aici par să fi înțeles că acest colț de lume cere tăcere, respect și o prezență discretă. Muzica, boxele portabile şi gălăgia nu-și găsesc locul în acest peisaj mineral.
PALAS, ALBANIA. Satul dintre munți și mare
Într-o Albanie care abia începe să-și descopere cu adevărat potențialul turistic, Palas este un nume rostit cu sfială. Nu pentru că ar fi un secret bine păzit, ci pentru că locul în sine impune un respect aproape tăcut. Așezat între versanții accidentați ai Munților Ceraun și turcoazul Mării Ionice, satul Palas sau Palasa, cum apare în ghidurile internaționale, oferă o sinteză rară între tradiție rurală, geografie sălbatică și modernitate discretă.
Istoria Palasului e mai degrabă simțită decât citită. Aici au trecut legiunile lui Cezar în anul 48 î.Hr., după ce au traversat Adriatica. Evenimentul nu e doar o notă de subsol într-un manual de istorie – locul de debarcare este încă amintit de localnici, iar numele plajei Caesar’s Beach face trimitere directă la acel episod roman. Satul, însă, și-a continuat existența pe un palier mai degrabă agricol și izolat. Până la începutul anilor 2000, Palas era cunoscut doar de câțiva alpiniști, cercetători și aventurieri. Abia în ultimul deceniu, cu îmbunătățirea infrastructurii și apariția unor inițiative de turism ecologic, zona a început să prindă contur ca destinație alternativă.
Palasul este plasat între două lumi contrastante: pe de o parte, munții abrupți cu versanți golași și stâncoși care urcă până la 2.000 de metri, iar pe de altă parte, o coastă cu plaje late și liniștite, unde apa are nuanțe imposibil de descris – un amestec de verde, cobalt și safir. Într-un cerc cu rază de 5 km poți trece de la plajă pustie la păduri de conifere, pajiști alpine, chei spectaculoase și izvoare montane. Ecosistemul este un mic paradis: păsări migratoare, fluturi rari, plante aromatice mediteraneene și o faună marină bogată care poate fi explorată cu ușurință la snorkeling.
Un spectacol geografic
Accesul în Palas este mai ușor decât pare. De la Tirana până în sat sunt aproximativ 215 km, iar drumul durează între 3,5 și 4 ore cu mașina, în funcție de trafic, de traseu şi de opriri. Cea mai spectaculoasă parte a traseului este pasul Llogara, un drum în serpentină care urcă până la 1.043 metri și oferă vederi panoramice asupra coastei. După coborârea abruptă din pas, Palasul se află la doar 10 minute distanță. Dinspre sud, satul este la o oră de mers de orașul Himarë și la două ore de Sarandë. Drumul național este bine întreținut, iar în sezonul estival se circulă destul de intens. Totuși, în extrasezon, peisajul devine aproape ireal de pustiu și de poetic.
Oferta de cazare în Palas a evoluat semnificativ. Cei care caută confort pot opta pentru resorturi noi, unde prețurile pornesc de la 100-120 de euro pe noapte pentru un apartament cu vedere la mare. Pentru o experiență mai autentică există case tradiționale transformate în pensiuni, unele dintre ele oferind mic dejun cu produse locale, la prețuri între 30-60 de euro pe noapte. În apropiere, în Dhërmi, există și opțiuni de glamping – corturi de lux cu baie proprie și aer condiționat, începând de la 80 de euro pe noapte.
Bucătăria din zonă reflectă dualitatea geografică: de la carne de miel gătită lent, ierburi sălbatice și brânzeturi de munte până la fructe de mare proaspete, sardine, caracatiță și midii servite simplu, cu lămâie și ulei de măsline. Restaurantele de pe coastă oferă meniuri rafinate, cu prețuri de 20-35 de euro pentru un meniu complet de persoană. Nu ratați uleiul de măsline local și mierea din zona Llogara – sunt printre cele mai apreciate produse din întreaga Albanie. Vinurile locale sunt în creștere, dar merită încercat și rakiul artizanal oferit de localnici – un gest de ospitalitate, dar și un test de rezistență.
Din Palas se poate ajunge ușor la Cascadele de la Gjipe – printr-un traseu de drumeție ce durează 90 de minute, dar și la Mănăstirea „Sfântul Teodor“, un lăcaș medieval izolat pe coasta muntelui. Drumețiile prin Parcul Național Llogara sunt ideale pentru iubitorii de natură – cu trasee marcate, puncte de belvedere și chiar posibilitatea de parapantă, pentru cei mai curajoși. Pentru cei pasionați de sporturi nautice, plajele din apropiere oferă oportunități pentru caiac, SUP (Stand Up Paddle) și snorkeling. Apa este clară, iar adâncimea crește gradual, fiind ideală și pentru familii cu copii.
Atmosfera, dincolo de standardul unei plaje
Palas este un loc unde timpul pare suspendat. Diminețile sunt tăcute, cu sunet de clopote de la capre și parfum de pin, iar serile sunt marcate de ceruri spectaculoase, dominate de stele. Satul în sine este mic, cu o populație sub 300 de locuitori, dar în lunile de vară atmosfera prinde viață, fără să devină haotică. Comparativ cu plajele din sudul Albaniei, Palas rămâne un loc al contrastelor: între izolare și rafinament, între peisaje sălbatice și infrastructură turistică de calitate. Este o alegere perfectă pentru cei care caută mai mult decât o vacanță – un timp de regăsire.
Vă sfătuim să adăugați în bagaj încălțări de trekking – terenul este accidentat. Evitați lunile iulie-august dacă nu tolerați bine căldura sau aglomerația. Mai și septembrie sunt lunile ideale, când temperatura medie este de 26-28°C, iar apa mării rămâne caldă. Bancomatele sunt rare, iar semnalul telefonic este variabil. De asemenea, încercați să rezervați cazarea cu cel puțin două luni înainte dacă doriți opțiuni bune la prețuri rezonabile. Palas nu e un sat de trecut cu vederea. Este un spațiu care cere răbdare, atenție și o anumită deschidere spre neprevăzut. Îți oferă nu doar o coastă sălbatică și un munte monumental, ci și o lecție despre cum turismul și tradiția pot coexista armonios. Într-o Europă sufocată de standardizare, Palas este o excepție rară – vie, sinceră și copleșitoare în frumusețea ei.
AGIOS PAVLOS, CRETA. Dunele tăcerii de la capătul lumii
În sudul Cretei, acolo unde uscatul începe să uite de civilizație și se pierde între dealuri aride și versanți abrupți, o plajă misterioasă pare să se reverse tăcut în mare. Se numește Agios Pavlos și nu apare în broșurile turistice. Nici nu se laudă cu beach baruri, sporturi nautice sau hoteluri de cinci stele. În schimb, oferă ceva mult mai rar: o tăcere care se așterne între nisip, dune și valuri. Departe de agitația nordului insulei, Agios Pavlos e o enclavă de frumusețe brută, o plajă sălbatică unde nisipul capătă nuanțe subtile de roz, iar liniștea e întreruptă doar de șuierul vântului și respirația blândă a mării Libiei. Este genul de loc care nu se arată oricui: trebuie să-l cauți, să-l meriți, să fii dispus să-ți iei timp, să renunți la comoditate pentru a câștiga autenticitate.
Istorie și mitologie pe fundal de piatră
Zona în care se află Agios Pavlos nu este doar o curiozitate geologică, ci și o regiune încărcată de simbolism. În apropiere se află legendarul Matala, unde hipioții anilor ’60 au locuit în grote romane și unde, se spune, Apostolul Pavel ar fi naufragiat în drum spre Roma. De altfel, Agios Pavlos poartă numele sfântului, iar micuța capelă săpată în stâncă, ascunsă între copaci și pietre albe, amintește de aceste episoade biblice. În istoria recentă, locul a fost evitat de marile dezvoltări turistice din cauza accesului dificil și a izolării geografice. O izolare care, paradoxal, s-a dovedit a fi cel mai mare atu: aici, Creta a rămas neschimbată. Tradițiile sunt vii, bătrânii încă poartă negru, iar muzica cretană se aude la apus, dintr-un radio prăfuit dintr-o tavernă de familie.
Peisajul este aproape suprarealist. Dunele de nisip fin coboară în valuri moi spre mare, amintind de marginea unui deșert saharian, dar marginile sunt sculptate în calcar alb și gri, tipic cretan. Aerul poartă miros de ierburi aromatice – cimbru, oregano, rozmarin –, iar soarele, în orele amiezii, creează umbre care par desenate în cărbune. Plaja este protejată natural de un golf adânc, ceea ce face ca apa să fie liniștită și caldă chiar și în lunile de vânt, un detaliu prețios într-o insulă faimoasă pentru brizele sale nărăvașe.
Experiență cretană 100%
Din Heraklion sau Rethymno, drumul spre Agios Pavlos este o călătorie în sine. Trebuie să cobori spre sudul insulei, să treci de Spili, și apoi să urmezi drumurile înguste care duc către mănăstirea Preveli. De aici, o șosea serpuită te ghidează spre satul Agios Pavlos, dar pentru a ajunge la plajă trebuie să cobori pe jos câteva sute de metri, printr-un traseu nisipos și abrupt. Este recomandat un vehicul de teren, mai ales în extrasezon, și încălțări stabile. Nu există transport public direct, iar ride sharingul este rar, așa că ideal este să închiriezi o mașină (prețuri: 35-60 euro/zi).
Nu vei găsi hoteluri mari, dar există pensiuni cu câteva camere, construite în stil local, din piatră și lemn, cu vedere la mare. Tarifele pornesc de la 40 de euro pe noapte pentru o cameră dublă, iar unele locuri oferă chiar mici bungalow-uri între dune, cu terase private și hamace. Curentul electric este limitat în unele unități, dar acesta nu este un inconvenient, ci parte din farmecul locului. Pentru cei care vor o experiență mai aproape de natură, campingul liber este tolerat discret, mai ales în zona dunei mari. Localnicii cer doar respect pentru mediu și liniște.
Dacă există un paradis gastronomic minimalist, el se află aici. Taverna principală din sat, deținută de o familie de ciobani din zonă, servește brânză mizithra proaspătă, preparate din miel hrănit cu ierburi de munte, pește prins în aceeași zi și salate care păstrează gustul autentic al solului ars de soare. Un prânz cu aperitive, pește, vin local și desert poate costa în jur de 20-25 de euro de persoană. Cele mai bune mese se iau la apus, când lumina transformă totul într-o frescă.
Ce să vezi, ce să simți
Agios Pavlos nu e doar o plajă. Este o stare de spirit. E un loc pentru citit, scris, visat. Aici, timpul are alt ritm. Dacă te simți aventurier, poți explora pe jos golfurile ascunse din jur – printre care plaja Triopetra, cunoscută pentru formațiunile sale stâncoase în formă de trepte, sau grotele de la Preveli, unde râul se varsă în mare printr-o pădure de palmieri. Pentru pasionații de snorkeling, zona din stânga plajei oferă un recif interesant, populat de pești colorați și corali moi.
Vino dimineața devreme sau rămâi până la apus – soarele bate direct între orele 12.00 şi 16.00, iar umbrele sunt rare. Adu-ți apă și gustări, mai ales dacă stai pe plaja propriu-zisă, departe de taverne. Nu uita de protecția solară: nisipul rozaliu reflectă intens lumina, iar vântul uscat te poate păcăli. De evitat sunt vizitele în weekendurile din august – locul nu e aglomerat nici atunci, dar orice prezență în plus poate strica echilibrul fragil al locului. În rest, Agios Pavlos te așteaptă oricând.
Se încarcă comentariile...
