Liderii lumii, mesaje pentru Nicușor Dan după victoria în alegerile prezidențiale
0La scurt timp după anunțarea rezultatelor provizorii ale alegerilor prezidențiale din România, lideri europeni de prim rang au transmis mesaje de felicitare noului președinte ales, Nicușor Dan. Tonul predominant este unul de susținere clară pentru continuarea parcursului european al țării, într-un moment pe care mulți îl consideră definitoriu pentru stabilitatea regiunii.

Von der Leyen: „România a ales o Europă puternică”
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat victoria lui Nicușor Dan într-un mesaj transmis pe rețelele sociale. „Cele mai calde felicitări lui Nicușor Dan pentru victoria sa din această seară! Poporul român a ieșit masiv la urne. Ei au ales promisiunea unei Românii deschise, prospere, într-o Europă puternică. Împreună, haideți să respectăm această promisiune. Aștept cu nerăbdare să lucrăm!”, a scris von der Leyen, într-o formulare ce subliniază continuitatea relației dintre București și Bruxelles.
Premierul polonez Donald Tusk, care l-a susţinut în campanie pe Nicuşor Dan, l-a felicitat pe câştigătorul alegerilor prezidenţiale din România printr-un mesaj scurt, pe X, transmis în trei limbi - română, engleză şi poloneză.
Roberta Metsola: ”Felicitări, Nicusor Dan!”
Și președinta Parlamentului european, Roberta Metsola, l-a felicitat pe Nicușor Dan pentru victoria în alegeri:”Știu că, sub conducerea ta, România va deveni tot mai puternică și va continua să modeleze Europa noastră.
Aștept cu nerăbdare să colaborăm pentru o Europă mai inteligentă, mai puternică și mai sigură.”
Donald Tusk: „Felicitări, Nicuşor Dan! Trăiască România liberă!”
„Felicitări, Nicuşor Dan! Trăiască România liberă!” - adaugă fostul preşedinte al Consiliului European, un prieten şi un cunoscător al istoriei României, într-o aluzie la democraţia câştigată în urmă cu mai bine de 35 de ani.
Reacția vine într-un context geopolitic tensionat, în care sprijinul clar exprimat de instituțiile europene pentru noul președinte transmite un semnal ferm împotriva curentelor eurosceptice și radicale care au alimentat discursul electoral al contracandidatului George Simion.
Conform rezultatelor provizorii publicate în timp real pe site-ul Autorității Electorale Permanente, candidatul independent Nicușor Dan a obținut 54,17% din voturi la cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale.
Volodimir Zelenski, mesaj în română
Volodimir Zelenski a postat un mesaj în limba română pe X, la scurt timp după ce Nicușor Dan a câștigat matematic alegerile prezidențiale. „Dragi români, puteți conta pe Ucraina ca pe un vecin și partener bun. Putem depăși orice provocare dacă suntem uniți și puternici”, a transmis Volodimir Zelenski.
Președintele ucrainean a calificat drept istorică victoria lui Nicușor Dan și a subliniat că pentru Ucraina este important ca România să rămână un partener.
„Felicitări Nicușor Dan pentru victoria istorică la alegerile prezidențiale din România. Pentru Ucraina – în calitate de vecin și prieten – este important să aibă România ca partener de încredere. Suntem încrezători că așa va fi. Prin colaborare, putem întări ambele noastre țări și Europa noastră”, a scris președintele ucrainean pe X.
El a amintit de sprijinul acordat de România pe timpul războiului și a transmis un mesaj direct către poporul român.
„Vom avea întotdeauna un mare respect pentru România și pentru poporul român, mai ales având în vedere sprijinul pe care l-am primit în cea mai dificilă perioadă din istoria noastră. Dragi români, puteți conta pe Ucraina ca pe un vecin și partener bun. Putem depăși orice provocare dacă suntem uniți și puternici. Aștept cu nerăbdare să dezvoltăm în continuare parteneriatul strategic dintre națiunile noastre prietene, pentru stabilitatea, securitatea și prosperitatea lor”, a transmis liderul de la Kiev.
António Costa: De la primărie la masa de lucru a Consiliului European
António Costa, președintele Consiliului European a transmis ”sincere felicitări pentru Nicusor Dan pentru câștigarea alegerilor prezidențiale din România. Acesta este un semnal puternic al atașamentului românilor față de proiectul european. Aștept cu nerăbdare să lucrăm împreună pentru o Europă mai bună și o Românie mai bună. Sincere felicitări!”