Un bărbat din Craiova și-a agresat fosta soție, deși avea emis un ordin de protecție împotriva lui

0
Publicat:

Un bărbat de 49 de ani, din Craiova, a încălcat luni, 15 iunie, ordinul de protecție pe care îl avea față de fosta soție și ar fi agresat-o fizic.

FOTO: Facebook
FOTO: Facebook

„În fapt, în seara zilei de 15 iunie., ora 19.32, poliţiştii au fost sesizaţi de o femeie, de 76 de ani, din municipiul Craiova, cu privire la faptul că, fostul ginere ar fi încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecţie, respectiv de a se apropia la o distanţă mai mică de 100 de metri faţă de fosta soţie (fiica apelantei), în vârstă de 44 de ani, şi ar fi agresat-o fizic pe aceasta”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj.

Ei au precizat că în cursul zilei de marţi poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţei Craiova l-au prins pe bărbat în timp ce se afla în faţa porţii de acces către curtea casei fostei soţii. El a fost dus la audieri, scrie News.ro.

Poliţiştii au stabilit că în data de 17 martie, Judecătoria Craiova a emis un ordin de protecţie pe numele bărbatului, pe o perioadă de şase luni, el având obligaţia să nu se apropie la o distanţă mai mică de 100 de metri faţă de femeia de 44 de ani şi de locuinţa acesteia.

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore pentru comiterea infracţiunilor de de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie şi lovirea sau alte violenţe.

Craiova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite