Exclusiv INTERVIU Martina Scrinzi, protagonista din „Vermiglio“: „Povestea a oglindit experiențele bunicilor mei, din anii ’44-’45“
0Una dintre cele mai speciale experiențe pentru un actor este atunci când descoperă mici conexiuni între personaj și propriul trecut, astfel înțelegându-și mai bine identitatea personală.
„Vermiglio“, regizat de italianca Maura Delpero, este o pânză cinematografică delicată, dar plină de forță, care ne transportă în mijlocul Alpilor italieni, la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial. Departe de front și de a fi un film de război convențional, „Vermiglio“ explorează ecourile conflictului asupra celor rămași acasă, în special asupra femeilor. Prin ochii Luciei, protagonista interpretată remarcabil de actrița Martina Scrinzi (28 de ani), suntem martorii unei lumi în care tradiția se ciocnește cu dorința de schimbare, iar frumusețea peisajului montan ascunde tensiuni profunde. Delpero ne oferă o perspectivă intimă asupra vieții rurale, unde fiecare privire și fiecare tăcere spun o poveste, creând o atmosferă plină de emoție.
Martina Scrinzi strălucește în „Vermiglio“, film care rulează în prezent la cinema, printr-o interpretare profundă și nuanțată, dând viață Luciei, o femeie captivă între tradiție și dorința de eliberare. Performanța sa remarcabilă, apreciată pentru autenticitate și sensibilitate, explorează teme esențiale precum identitatea feminină, reziliența și legătura cu natura. Într-un interviu exclusiv pentru „Weekend Adevărul“, Scrinzi subliniază conexiunea profundă cu scenariul și cu personajul Lucia, provocările filmărilor în natură și puterea cinematografiei de a crea empatie și conexiuni emoționale, chiar și între experiențe de viață foarte diferite.
„Weekend Adevărul“: Acesta este al doilea lungmetraj al Maurei Delpero și este o poveste de care s-a apropiat foarte mult, fiind bazată pe poveștile familiei sale, deci cu siguranță o conexiune personală. Când ai citit scenariul, cum te-ai conectat cu el și cum ai reușit să te alături și să intri în lumea ei pentru a o interpreta pe Lucia?
Martina Scrinzi: Am descoperit proiectul Maurei printr-un anunț de casting online, deoarece căutam independent, nu aveam un agent pe atunci. După mai multe audiții, am întâlnit-o în sfârșit. Citirea întregului scenariu a dezvăluit intimitatea și profunzimea lui unică. S-a simțit profund personal, chiar și scenele de audiție au transmis o calitate specială. Am simțit conexiunea ei profundă cu povestea și viziunea ei clară asupra lumii pe care dorea să o creeze pe ecran.
Cum ai descrie acel mic ceva special pe care tocmai l-ai menționat?
S-a simțit profund intim. Vorbea direct din inimă, dezvăluind ceva cu adevărat prețios. Spre deosebire de multe scenarii italiene standard, acesta poseda o calitate unică: era excepțional, cu descrieri superbe. Fie că a fost citit în italiană sau dialect, măiestria scenariului era evidentă.
Emoțiile oamenilor pe timp de război
În ceea ce privește surprinderea acestui mod de viață, a acestui oraș, a acestei comunități, a acestei familii – aproape că pare ceva prins în timp, poate chiar existând în afara oricărui cadru temporal. „Vermiglio“ surprinde viețile unor săteni din Alpii italieni de la mijlocul secolului al XX-lea, aproape de sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, toate acestea într-un cadru frumos oferit de natură, care se simte seducător și amenințător în același timp. Cum a fost pe platoul de filmare?
Decorul mi-a fost profund familiar, pentru că reflecta peisajul regiunii copilăriei mele. Crescând acolo, am simțit o conexiune imediată. Desigur, filmările au prezentat provocări, în special în timpul iernii. Altitudinea mare, peste 2.000 de metri, combinată cu temperaturile joase și ninsoarea au făcut condițiile dificile. Coordonarea unei echipe mari într-un astfel de mediu a fost, de asemenea, solicitantă, însă plină de momente frumoase, cum au fost scenele cu surorile mele din film, cu Pietro, cu copiii din sat.
Ai întâmpinat și alte provocări în afară de factorii naturali?
Da, în interpretare, există întotdeauna un sentiment de a tinde spre a face lucrurile și mai bine. Provocarea inerentă constă în variabilitatea expresiei emoționale. De exemplu, în timpul filmărilor la „Vermiglio“ am experimentat fluctuații în interpretarea mea. Unele duble au fost puternice, în timp ce altele au șovăit, m-am străduit să-mi gestionez emoțiile în mod constant. Replicarea intensității emoționale a unei duble reușite s-a dovedit dificilă uneori, dar acesta este un aspect comun al procesului.
Filmul are ca fundal o perioadă istorică foarte specifică. Cum te-ai pregătit să interpretezi un personaj care trăiește în acea perioadă și ce aspecte ale acelei epoci au rezonat cel mai mult cu tine?
Pregătirea mea a început cu lecturi extinse. M-am cufundat în cărți, atât în dialect, cât și în italiană, concentrându-mă pe folclorul regiunii. Acestea nu erau disponibile online; le-am descoperit în biblioteci locale mici, dezvăluind detalii unice care mi-au modelat personajul. Am căutat informații simple: rutina ei zilnică, îmbrăcămintea ei, dieta ei, percepția ei asupra lumii. Înțelegerea visurilor și a proceselor ei de gândire – dacă era o planificatoare sau dacă mai degrabă trăia în prezent – a fost la fel de vitală. Pentru mine, această cercetare a luminat perioada anilor ’44-’45 și viețile oamenilor care trăiau în circumstanțe foarte diferite. Ceea ce a rezonat cel mai profund cu mine au fost micile conexiuni personale. Această poveste a oglindit experiențele bunicilor mei, iar limba, în special dialectul, a fost izbitor de familiară. La citirea scenariului, idiomele și vocabularul au ieșit imediat în evidență, creând un sentiment de recunoaștere imediată.
„O forță liniștită, dar puternică“
Lucia reprezintă multe dintre aspectele prin care femeile din acea perioadă ar fi trebuit să treacă, dar reprezintă și faptul de a fi la pragul schimbării, de a-și dori altceva și mai mult, ea este cea care încearcă să ajungă înafară. Cum ai văzut personajul tău și călătoria ei în film?
Lucia diferă semnificativ de personaje precum Virginia (n.r. – interpretată de Carlotta Gamba) sau Ada (n.r. – interpretată de Rachele Potrich). Nu este un spirit rebel. Ea găsește mulțumire în viața ei, iar aspirația ei principală este căsătoria, dar și familia. Deși decizia lui Cesare (n.r. – interpretat de Tommaso Ragno) o împiedică să urmeze o educație formală, ea nu nutrește resentimente. Dorințele ei nu sunt definite de ceea ce îi lipsește. Viața ei se schimbă când îl întâlnește pe Pietro (n.r. – interpretat de Giuseppe De Domenico), declanșând o serie rapidă de evenimente. Acest lucru dezvăluie rezistența și capacitatea Luciei de a naviga prin adversitate. În cele din urmă, ea alege progresul, mutându-se în oraș pentru a lucra, o decizie dificilă pentru femeile din acea epocă. Deși nu este în mod deschis rebelă, Lucia demonstrează o forță liniștită, dar puternică.
Ceea ce regizoarea și scenarista Maura Delpero aduce în prim-plan, totuși, nu este marea istorie, cu tulburările și ororile frontului, ci reflectarea ei în viețile celor care au rămas acasă, în principal femei. Având în vedere acest accent pe sfera domestică și pe experiența feminină, cum aţi colaborat tu și Maura pentru a vă asigura că luptele interne ale Luciei și greutatea emoțională a circumstanțelor ei au fost transmise autentic și puternic?
O bază solidă a fost crucială, iar scenariul bine realizat a oferit exact asta. Când scenariul este solid, totul decurge mai ușor. Chiar și scenele provocatoare, cum ar fi cele care necesită intensitate emoțională, s-au simțit sigure și naturale datorită integrității scenariului. Procesul nostru de repetiții a consolidat și mai mult acest lucru, cu o muncă extinsă în teatru, unde am explorat și am repetat fiecare scenă. Am dedicat mult timp pregătirii, lucrând îndeaproape cu Maura și cu producătorul. Această colaborare intensă a favorizat o familiaritate puternică, făcând ca fiecare scenă să se simtă pre-trăită. Această metodă s-a dovedit neprețuită, eficientizând performanța noastră.
Natura, printre protagoniști
Filmul se bazează, de asemenea, foarte mult pe povestirea vizuală, cu tăceri și expresii subtile care transmit multe. La ce ai lucrat pentru a comunica lumea interioară a Luciei prin aceste indicii non-verbale?
Am studiat filme care puneau accent pe expresia fizică în detrimentul dialogului. Maura a oferit recomandări de filme, iar practica cea mai eficientă a implicat exerciții fizice zilnice și interpretări de scene.
În mai multe interviuri se menționează legătura dintre personaj și natura care o înconjoară. Cum te-ai pregătit pentru acele scene care aveau o legătură atât de puternică cu mediul?
Cufundarea în natură și în împrejurimile mele imediate este întotdeauna utilă. Mediul frumos proiectat a ajutat la intrarea în lumea filmului, atât mental, cât și fizic. Costumele au jucat un rol crucial, adăugând o dimensiune unică acestei experiențe cinematografice. Desigur, îmbrăcămintea era foarte diferită de cea modernă. Purtam adesea fuste lungi, ceea ce făcea mersul și chiar alergatul dificile – pentru că am avut scene în care alergam pe zăpadă, pe gheață, am avut nevoie de pantofi speciali. Sub costume purtam straturi de haine pentru căldură. Pregătirea mea pentru acest platou a oglindit rutina mea obișnuită: somn suficient, mâncare bună și menținerea forței și a concentrării.
Filmul explorează teme legate de transformarea personală în timpul unei perioade de tulburări sociale. Ce speri ca publicul să rețină din povestea Luciei?
E o întrebare dificilă. Cred că filmele bune transmit întotdeauna un sentiment de ceva mai profund, poate chiar spiritual. Când mă uit la un film și mă conectez cu un personaj, simt o empatie profundă. Înțeleg experiența lor, chiar dacă nu pot să o articulez. Este un sentiment, o conexiune pe care o ai sau nu. În Lucia am auzit că multe femei, în special, s-au identificat cu personajul ei. Nu sunt sigură ce element specific a rezonat atât de profund, dar cred că face parte din magia cinematografiei. Este dificil de exprimat în engleză, îmi cer scuze. Poate că în italiană aș putea explica mai bine. Este un sentiment... o conexiune. Anumite aspecte ale unui personaj rezonează cu noi, vorbind despre propriile noastre experiențe. Poate că ne identificăm pentru că am trecut prin ceva similar, sau poate nu. Aceasta este magia cinematografiei. Ne putem conecta cu personaje chiar și atunci când experiențele lor sunt foarte diferite de ale noastre. De exemplu, situația Luciei, fiind însărcinată și luând în considerare să-și abandoneze copilul după ce a născut. Multe femei, chiar și fără acea experiență specifică, au simțit o conexiune cu ea. Aceasta este magia despre care vorbesc. Am experimentat acest lucru adesea când mă uit la filme. Mă conectez cu personaje care sunt foarte diferite de mine. Există întotdeauna ceva special care mă face să simt: „Da, înțeleg ce simt“. Îi cunosc experiența, dar nu pot explica de ce. Pur și simplu rezonez.
Se încarcă comentariile...
