Video 22 mai: Ziua în care, în 2005, au fost eliberați cei trei jurnaliști români răpiți în Irak
0Pe 22 mai, în anul 337, a murit împăratul Constantin cel Mare. De-a lungul istoriei, la aceeași dată s-au născut Sir Arthur Conan Doyle, creatorul detectivului Sherlock Holmes, dar și tenismenul Novak Djokovic. În aceeași zi, însă în 1957, a murit poetul George Bacovia, iar în 2005 au fost eliberați cei trei jurnaliști români răpiți în Irak.
337: a murit împăratul Constantin cel Mare
Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus (n. 27 februarie 272 d.Hr. Imperiul Roman – d. 22 mai 337 d.Hr., Imperiul Roman), cunoscut sub numele Constantin cel Mare sau Constantin I, a fost împărat roman în perioada 306 - 337, potrivit Wikipedia. În epoca bizantină atât Constantin cât şi mama sa, Elena, au devenit figuri emblematice şi cvasi-legendare. Din 324, el a condus ca împărat unic.
A dus o politică militară, religioasă și economică profund reformatoare, care i-a permis să reunească sub unica sa autoritate un Imperiu Roman slăbit și divizat. S-a debarasat de împărații Maxentius în 312 (Bătălia de la Podul Milvius) și Licinius în 324 (bătălia de la Adrianopole).
Stabilirea libertății religioase individuale, care a pus capăt persecuțiilor creștinilor (Edictul de la Milano, 313) s-a realizat în timpul domniei sale.
Constantin cel Mare pus provizoriu capăt disensiunilor dintre Bisericile Răsăritene convocând Primul sinod de la Niceea (325), și și-a afirmat autoritatea în domeniul religios. A instaurat o monedă stabilă (Solidus, în 312), a dezvoltat administrația centrală, a apărat frontierele Imperiului contra atacurilor francilor, alamanilor, sarmaților, goților și sassanizilor. A fondat, în 330, o nouă capitală cu numele său, Constantinopol (actualul Istanbul).
Reformele sale au favorizat din plin avântul Creștinismului, spre care s-a întors treptat, devenind unul dintre sfinți pentru Biserica Ortodoxă și Greco-Catolică.
În ortodoxie, Constantin cel Mare este considerat ca având statut echivalent apostolilor
1455: Războiul celor Două Roze. Prima bătălie
Războiul celor Două Roze (1455–1485) este numele celui mai cunoscut războiul civil purtat cu intermitență pentru tronul Angliei între susținătorii Casei de Lancaster și cei ai Casei de York.
Cele două case regale erau ramuri ale Casei Regale Plantagenet, avându-l ca strămoș comun pe regele Edward al III-lea. Numele generic de Războiul celor Două Roze nu a fost folosit în perioada în care conflictul a avut loc, ci mai târziu, avându-și originea în formele și culorile blazoanelor celor două case regale: Roza roșie de Lancaster și Roza albă de York.
Războiul a fost purtat de armate formate din vasalii feudali ai celor două case regale. Casa de Lancaster a avut sprijinitori în special în sudul și vestul țării, în timp ce sprijinitorii Casei de York proveneau în special din zonele de nord și de est. Războiul celor Două Roze, cu marele său număr de victime din rândul nobilimii, a fost o cauză principală a scăderii importante a puterii aristocrației, ceea ce a dus la creșterea puterii monarhiei centralizate a dinastiei Tudor.
În prima bătălie a Războiului celor Două Rozede, purtată la St Albans, Richard, Duce de York învinge și capturează pe regele Henric al VI-lea al Angliei.
1667: a murit Papa Alexandru al VII-lea
Papa Alexandru al VII-lea (n. 13 februarie 1599, Siena, Toscana, Italia – d. 22 mai 1667, Roma, Statele Papale) a deținut funcția de papă între anii 1655-1667.
Familia Chigi din Sienna, din care provenea, a fost una din cele mai puternice familii din Italia.
1762: Fontana di Trevi a fost inaugurată la Roma de Papa Clement al XIII-lea
Construită sub patronajul a trei papi, Clement al XII-lea, Benedict al XIV-lea și Clement al XIII-lea, Fontana di Trevi a fost avut inaugurarea oficială la 22 mai 1762, după 30 de ani de la începutul construcției.
Fântâna, finalizată în secolul al XVIII-lea, are o istorie care începe, de fapt. cu mult timp înainte, în antichitate. În anul 19 î.Hr., generalul roman Marcus Vipsanius Agrippa construiește Aqua Virgo, un apeduct subteran ce avea ca scop alimentarea primelor băi publice ale orașului. Fontana di Trevi se află în punctul terminus al acestui apeduct (și la inter secția a trei drumuri, de unde și numele de trevi), iar celălalt capăt al apeductului se află într-un izvor la est de Roma.
Legenda spune că apeductul își datorează numele de Aqua Virgo faptului că o tânără fată le-a arătat sursa ascunsă de apă inginerilor lui Agrippa. Povestea e reprezentată în două sculpturi în relief aflate deasupra fântânii. Cea din dreapta o arată pe fată arătându-le lui Agrippa și inginerilor săi sursa apei. În cealaltă sculptură, arhitecții îngenunchează în fața aceluiași Agrippa ținând în mâini planurile apeductului.
Înainte de a deveni un foarte important punct turistic, Piazza Trevi a găzduit o altă fântână, de fapt un bazin simplu conceput în 1453 de arhitectul Leon Battista Alberti pentru Papa Nicoale al V-lea. Această fântână a fost distrusă la mijlocul secolului al XVII-lea când Gian Lorenzo Bernini plănuia remodelarea pieței și construirea unei fântâni monumentale. Planurile au fost însă amânate pentru aproape un secol.
Fontana di Trevi a fost promovată internațional ca destinație turistică și grație filmului „Three Coins in the Fountain“, din 1954. A urmat apoi faimosul „La Dolce vita“ al lui Fellini, din 1960, cu scena în care personajele jucate de Anita Ekberg și Marcello Mastroianni fac o baie nocturnă în fântână.
1859: s-a născut Sir Arthur Conan Doyle, scriitor englez, creatorul detectivului Sherlock Holmes
Scriitorul Arthur Ignatius Conan Doyle a venit pe lume la Edinburgh, Scoţia, tatăl său provenind dintr-o familie prosperă, însă tatăl său suferea de alcoolism.
Descrierea emoţionantă a lui Arthur despre influenţa benefică a mamei sale este descrisă în autobiografia sa: "În copilăria mea timpurie, în măsura în care îmi amintesc orice, poveştile vii pe care mi le-ar spune ies în evidenţă atât de clar, încât ascund faptele reale din viaţa mea." (http://www.arthurconandoyle.com/).
În martie 1886, Conan Doyle a început să scrie romanul care i-a adus recunoaşterea mult-dorită. Iniţial s-a numit „A Tangled Skein", Sheridan Hope şi Ormond Sacker fiind cele două personaje principale. Doi ani mai târziu, romanul a fost publicat în Beeton's Christmas Annual, sub titlul „A Study in Scarlet", cu nemuritoarele personaje - detectivul Sherlock Holmes şi Dr. Watson.
A urmat romanul istoric de aventură "Micah Clarke" (1889), preferatul autorului, care s-a bucurat de aprecieri, astăzi uitat. În aceeaşi perioadă, a scris o poveste stranie despre viaţa de apoi a trei călugări budişti intitulată "The Mystery of Cloomber", care a marcat fascinaţia autorului pentru paranormal şi spiritualism, potrivit http://www.arthurconandoyle.com/.
Opera sa include, pe lângă cele 60 de povestiri cu detectivul Sherlock Holmes, aproape 200 de romane, scurte povestiri, poeme, cărţi istorice şi pamflete.
1885: a murit scriitorul francez Victor Hugo
Poet, dramaturg și romancier francez, Victor Hugo (n. 26 februarie 1802) a fost pair al Franței din 1845, senator al Parisului și membru al Academiei Franceze din 1841. Printre operele sale cele mai cunoscute se numără „Mizerabilii” (1882) și „Notre-Dame de Paris” (1831), precum și volumele de poezii „Les Contemplations” și „La Légende des siècles”. Victor Hugo s-a aflat în fruntea curentului literar romantic cu piesa sa Cromwell și cu drama Hernani.
Nicio altă figură nu a dominat atât de categoric perioada, naţiunea, literatura şi nu s-a ridicat la înălţimea judecăţilor de valoare ulterioare în aceeaşi măsura ca Victor Hugo. Lider de necontestat al romantismului francez, Hugo şi-a exercitat influenţa în toate genurile existente: poezie, dramă, ficţiune, critică literară, eseuri politice şi religioase.
Mai mult un fenomen şi o forţă decât o figură literară convenţională, Hugo, pe tot parcursul vieţii sale, a întruchipat istoria şi spiritul Franţei în cea mai mare parte a secolului al XIX-lea, cu toate că, în anumite perioade ale vieţii sale şi imediat după moartea sa, a existat şi tendinţa de a i se subaprecia geniul.
1948: Guvernul Petru Groza i-a retras cetățenia regelui Mihai I și altor membri ai familiei regale. Fostului rege Mihai i-a fost redată cetățenia română în 1997.
Consiliul de Miniștri al Republicii Populare hotăra, la cinci luni după abdicarea forțată a regelui Mihai, retragerea cetățeniei pentru membrii familiei regale.
Toate bunurile familiei regale au fost trecute în proprietatea statului român.
Scânteia, organul de presă al Partidului, dedică numeroase rânduri acestor decizii în numărul din 24 mai, într-un articol cu titlul următor:
„Consiliul de Miniştri a hotărăt: Bunurile fostului rege Mihai de Hohenzollern şi ale membrilor familiei regale jefuite de la poporul român au intrat în proprietatea Statului popular”.
1957: a murit poetul George Bacovia
George Bacovia (Gheorghe Vasiliu) s-a născut la 4 septembrie 1881, la Bacău. Încă din clasa a III-a gimnazială a început să scrie versuri. De atunci datează poezii precum „Plouă”, „Tablou de iarnă” sau „Nevroza”.
A urmat cursurile Facultăţii de Drept din Bucureşti şi apoi din Iaşi. A obţinut licenţa în Drept în anul 1911, potrivit georgebacovia.uv.ro.
Pe 30 martie 1899, la vârsta de 18 ani, a debutat în revista „Literatorul'' a lui Al. Macedonski cu poezia „Şi toate'', scrisă cu un an înainte şi semnată V. George. Între anii 1903-1904, a frecventat cenaclul lui Macedonski, unde a citit pentru prima oară poeziile ''Plumb'' (1903) şi „Nervi de toamnă'' (1904).
A debutat editorial cu volumul „Plumb” (1916), pentru care a obţinut Premiul Ministerului Artelor în 1923. Cartea cuprinde poezia omonimă, una dintre cele mai reprezentative pentru opera bacoviană.
A continuat cu volumele: „Scântei galbene'' (1926), „Bucăţi de noapte'' (proză, 1926), „Cu voi...'' (1930), „Comedii în fond'' (1936), „Stanţe burgheze'' (1946). Poetul ne-a lăsat adevărate capodopere: „Decembre'', „Lacustră'', „Cuptor'', „Nervi de primăvară'', „Nervi de toamnă'', „Amurg violet'', „Alb'', „Marş funebru'' ş.a.
George Bacovia s-a stins din viaţă la 22 mai 1957, în locuinţa sa din Bucureşti.
1965: a debutat emisiunea „Teleenciclopedia“
Teleenciclopedia este o emisiune a postului național de televiziune din România, Televiziunea Română.
Este una dintre cele mai longevive emisiuni din programele posturilor de televiziune din România, prima difuzare a emisiunii înregistrându-se la data de 22 mai 1965. Emisiunea este difuzată în continuare pe TVR1, sâmbătă după-amiaza la ora 18.45. Sunt prezentate documentare cu subiecte diverse: natură, tehnologie, sănătate, etc. Cele mai multe documentare sunt achiziționate de la BBC.
Emisiunea păstrează același generic (un fragment din „Momentul muzical” pentru pian și orchestră de Nicolae Kirculescu) de mai mulți ani. Între comentatorii care au lucrat sau lucrează pentru Teleenciclopedia se numără: Mariana Zaharescu, Dinu Ianculescu, Sanda Țăranu, Florian Pittiș, Alexandru Marinescu, Adela Mărculescu, Petru Mărgineanu, Lucia Mureșan, Irina Petrescu, Silviu Stănculescu, Ion Caramitru, Traian Stănescu.
1970: s-a născut fotomodelul englez Naomi Campbell
Supermodel, actriță, cântăreață și autoare britanică, Naomi Elaine Campbell (n. 22 mai 1970) a avut prima apariție publică la vârsta de șapte ani, în videoclipul „Is This Love?” al lui Bob Marley.
A fost primul model de culoare care a apărut pe copertele revistei Vogue
Împreună cu Christy Turlington și Linda Evangelista a format un trio de supermodele, cunoscute ca „Trinity”, iar apoi prin extindere, împreună cu Cindy Crawford, Claudia Schiffer și Kate Moss, au fost numite colectiv „Big Six”.
1987: s-a născut jucătorul sârb de tenis Novak Djokovic
Djokovic a fost numărul 1 mondial pentru un record de 373 de săptămâni în total.
Are 22 de titluri de Grand Slam la simplu masculin.
În total, a câștigat 93 de titluri ATP la simplu, inclusiv un record de 10 titluri la Australian Open și un record de 38 de evenimente Masters. Djokovic este singurul om din Era Open care a realizat un Career Grand Slam de două ori și a încheiat un Grand Slam în afara anului calendaristic.
Djokovic este singurul jucător care a realizat Career Golden Masters în ATP Tour, lucru pe care l-a făcut de două ori.
2005: ziariștii români răpiți în Irak au fost eliberați
Incidentul răpirii jurnaliștilor români în Irak a fost a avut loc pe 28 martie 2005.
Trei jurnaliști români (Ovidiu Ohanesian, Sorin Mișcoci și Marie Jeanne Ion) se aflau în capitala irakiană de aproximativ o săptămână pentru a realiza interviuri cu premierul irakian și cu noul președinte al Irakului au fost răpiți în Irak împreună cu ghidul lor irakian Mohammed Munaf (despre care ulterior s-a aflat că avea și cetățenie americană) de către persoane necunoscute.
Răpitorii, care au declarat că fac parte din organizația intitulată „Brigăzile Muadh Ibn Jabal”, ar fi cerut ca, în schimbul eliberării jurnaliștilor, România să-și retragă într-un interval de 4 zile cei 860 de soldați angajați în cadrul Coaliției multinaționale din Irak.
Omul de afaceri sirian Omar Hayssam a anunțat, în seara aceleiași zile, oă ar fi fost sunat de răpitori pentru o cerere de răscumpărare de câte un milion de dolari pentru eliberarea fiecăruia dintre cei patru ziariști.
Jurnaliștii români au fost ținuți timp de trei zile într-o locație din Bagdad, apoi au fost transferați (la 1 aprilie 2005) în beciul unei ferme, aflată la 15 km sud de capitala irakiană.
Au fost eliberați după 55 de zile, la data de 22 mai 2005.
La 22 mai 2005, într-o declarație de presă, președintele României, Traian Băsescu, a mulțumit serviciilor secrete de informații străine și române, precum și autorităților americane din Irak, comunității arabe din țară care au contribuit la rezolvarea crizei.
Băsescu a precizat că operațiunea de eliberare a ziariștilor a fost rezolvată sută la sută de serviciile de informații ale statului român, „într-o excelentă colaborare între Serviciul de Informații Externe, Serviciul Român de Informații și Direcția Generală de Informații a Apărării” și a menționat că statul român nu și-a negociat nici politica externă și nici nu a plătit răscumpărarea jurnaliștilor.
Se încarcă comentariile...
