Negocieri cu armistițiul la tâmplă
0Negocierile de pace pot semnala apropierea sfârșitului războiului. Sau nu. Ucraina le dorește dacă au ca rezultat imediat un armistițiu și încetarea luptelor. Rusia le folosește ca să rezolve o situație pe termen lung. Cele două opțiuni sunt, deocamdată, greu de reconciliat.
Negocierile Istanbul 2.0. au venit din nou, după trei ani de pauză, și au durat două ore.
Așa, pentru încălzire, doar nu se aștepta cineva ca după un bilanț sângeros în care se numără cam câte un milion de victime de fiecare parte, negociatorii ruși și ucraineni să-și strângă mâinile, să discute așezat, fără să ridice tonul, să se asculte cu răbdare unii pe alții, după care totul să fie pus frumos pe hârtie și să se semneze.
Deocamdată cele două poziții sunt la un milion de kilometri distanță:
- Ucraina are o realitate constituțională și juridică de apărat, pentru care a vărsat deja râuri de sânge;
- Rusia are propria realitate din teren la care nu vrea să renunțe și la care a ajuns tot prin risipă de vieți și trupuri.
O soluție nu poate veni decât dacă cele două abordări atât de depărtate încep să se apropie către un compromis în care fiecare parte să-și regăsească măcar o parte din revendicările proprii, să poată spune ”nu am câștigat, dar nici nu am pierdut”.
Dar aceasta este o soluție la care se poate ajunge doar dacă există încă o anumită incertitudine asupra rezultatului conflictului, când fiecare dintre combatanți încă mai crede că există atât șanse pentru victorie, dar și un preț uriaș pentru obținerea ei.
La acest moment, nimic nu e încă decis în războiul din Ucraina:
- Kievul speră că sprijinul Europei va putea suplini scăderea apetitului SUA pentru continuarea implicării sale în continuare în Ucraina;
- Rusia este pregătită să treacă peste austeritățile vremii de război și să rabde pentru a-și apropia victoria (șeful delegației ruse, Vladimir Medinski, a și întrebat negociatorii ucraineni, invocând o pildă istorică: „Nu vrem război, dar suntem gata să luptăm un an, doi, trei — oricât timp va dura. Am fost în război cu Suedia timp de 21 de ani. Cât timp sunteți gata să luptați?”).
O trimitere istorică este întotdeauna cu folos pentru moralul celor care urmăresc tratativele.
Să-l scadă sau să-l crească, depinde de echipă.
Iar pilda cu războiul purtat de Petru cel Mare cu regele Suediei, Carol al 12-lea, nu e deloc, chiar deloc, întâmplătoare.
Războiul acela s-a purtat (și) pe teritoriul Ucrainei, iar cele mai multe victime au fost, și atunci, la începutul secolului 18, tot rușii și ucrainenii, desigur și suedezii, mult mai războinici pe vremea aceea, desigur și alții, mercenarii erau la mare căutare.
***
Cum spuneam, Istanbul 2.0. a început cu o prefață, de antrenament.
Deocamdată, fiecare parte a plecat acasă să-și facă temele, să compună lista cu propuneri privind punctele de negociere și să revină, peste un timp, la mărire.
Un observator inedit al tratativelor, reprezentantul special al Kremlinului pentru relația economică și financiară cu SUA, Kirill Dmitriev, cel care încearcă să-i convingă pe americani că, în ton cu sloganurile de pe vremea războiului din Vietnam, e mai bine să ”Stop War, Make Money”, decât ”Fight War, Lose Money”, a rezumat întâlnirea în trei propoziții scurte:
1. Schimb de prizonieri;
2. Opțiuni pentru un armistițiu;
3. S-au înțeles pozițiile părților și continuarea dialogului,
Și una ceva mai lungă: ”nu s-ar fi putut întâmpla fără contribuția membrilor echipei Trump”.
Uite-așa o scamă avea, uite-așa se peria...
***
Dar chiar și cele trei scurte enunțuri au nevoie de câteva explicații;
1. este într-adevăr cel mai mare schimb de prizonieri de la începutul războiului, 1000 contra 1000, un gest care dă un semnal pozitiv pentru restul negocierilor. Când e vorba de prizonieri, numărul schimbat este, de cele mai multe ori, egal, pentru că sunt luptători, oameni care se pot întoarce în tranșee, cum a și făcut-o o mare parte din membrii Azov, eliberați anterior. Numărul total de prizonieri al fiecărei părți este, uneori, acoperit de perdeaua secretului, alteori este instrument de propagandă. Aceste cifre, dar și raportul dintre ele, pot da o idee despre cum merge cursul războiului, uneori chiar și despre modul în care luptă fiecare parte. Se vehiculează multe informații despre acest raport, teoretic sunt organizații internaționale informate de către fiecare parte, dar lucrurile se complică pentru că, uneori, sunt asimilați prizonierilor și civilii capturați și acuzați de participare la acțiuni de luptă sau cei care fac propagandă pentru inamic. În urmă cu aproximativ un an de zile, în iunie 2024, președintele Putin afirma că, dacă e să-l credem, la acel moment, erau înregistrați 1.348 de ruși în captivitate în Ucraina și 6.465 de ucraineni în captivitate rusă. Iar de atunci lucrurile au mai evoluat. Mai sunt și cazuri când dintre prizonieri se selecționează voluntari pentru a întoarce armele și loialitățile. Ambele tabere au făcut și fac asta;
2. președintele Zelenski și delegația ucraineană au plecat spre Istanbul cu obiectivul de a obține un armistițiu de 30 de zile. Pentru aceasta au invocat tot ce s-a putut, inclusiv solicitarea provocatoare adresată direct președintelui Putin de a ieși din „bârlogul” de la Kremlin și a demonstra lumii că este un adevărat bărbat politic, așa cum e, știm desigur cu toții, liderul ucrainean. Rusia nu a fost impresionată, a trimis la negocieri aproximativ aceeași delegație din martie – aprilie 2022, tehnicieni de nivel înalt (șeful GRU printre aceștia, un consilier prezidențial, dar și un vice-ministru de externe) dar nu atât de înalt pe cât fi vrut partea ucraineană să fie. Ucraina este pentru o abordare emoțional – umanitară, în care Kievul și partenerii săi să facă zid din potențiale noi sancțiuni, la pachet cu un sprijin militar intensificat, în încercarea de a descuraja Moscova pentru a accepta acest armistițiu. Rusia este înaintea unei ofensive de vară, pe care multă lume o prevede, inclusiv liderii militari ucraineni, tocmai a pus în fruntea forțelor sale terestre un general tânăr, de 49 de ani, general colonel Andrei Mordvicev, cel care a condus ofensivele ruse de la Mariupol și Avdeevka. În teren, trupele sale au debarcat deja la nord – est de Herson, pe malul drept al Niprului, ”buzunarul de la Kursk” a fost curățat. Avioanele ucrainene F-16 încep să piardă duelurile aeriene chiar și cu dronele Geran. În concluzie, Moscova nu se grăbește. Negocierile pot fi un instrument de îndeplinire a obiectivelor sale, dar Kremlinul apreciază, probabil, că pot fi și o capcană în care nu mai vrea să intre după experiențele cu Minsk 2 și Istanbul 1.0. Și că cele mai eficiente negocieri se poartă pe câmpul de luptă;
3. s-a discutat puțin și s-a decis și mai puțin. Dar principalul obiectiv a fost atins, parțial, dar se pune și așa, cel puțin pentru două dintre cele patru părți implicate direct sau aproape direct în aceste negocieri: Ucraina, Rusia, SUA, Europa / Uniunea Europeană:
a. Ucraina nu a obținut armistițiul de 30 de zile, dar a punctat la capitolul voință de a discuta despre pace, contrar opiniilor că, la Kiev, continuarea războiului e singura opțiune a actualei conduceri pentru a rămâne la putere;
b. Rusia a impus o abordare tehnică, în etape, a negocierilor, ceea ce, sigur, le va face lungi și complicate. Moscova este mai pregătită pentru jocul diplomatic, are experiența tratativelor, manevrează mai ușor în spațiul birocratic decât la scenă deschisă, ca să zicem așa, fără nicio aluzie. Probabil, va insista pentru acorduri pe etape, chiar și potențiala întâlnire Putin – Zelenski putând avea loc după ce se va trece de un astfel de moment. Între timp, pe front, tunurile și rachetele vor contribui și ele la jocul diplomatic;
c. SUA / Administrația Trump vrea să degajeze de pe talerul european ca să permită balanței sale de interese să încline decisiv talerul asiatic. Nu o poate face, însă, în orice condiții, o retragere prematură ar semăna a înfrângere, iar președintelui Trump îi stă bine doar victorios, o escaladare ar transforma politica acestuia față de războiul din Ucraina într-o clonă a celei de pe vremea lui Biden. Ceea ce e tot un fel de înfrângere. Soluția poate fi menținerea celor două părți în procesul de negociere și obligarea lor - prin presiuni paralele, cu amenințarea sancțiunilor sporite, în cazul Rusiei, sau cu retragerea sprijinului militar, în cazul Ucrainei -, la acceptarea de compromisuri. Dar nici sancțiunile nu mai au efectul sperat, nici compromisurile nu mai pot fi pe aceeași platformă ca în 2022. Iar privind sprijinul militar, aici poate interveni
d. Europa / Uniunea Europeană, cea care vrea să continue să fie implicată și să rămână relevantă. Nu a putut să fie la Istanbul, dar s-a reunit la Tirana. Atât s-a putut. Promisiuni face zilnic, declarațiile sunt tranșante, angajamentele de sprijin pentru Kiev sunt comprehensive și exhaustive, dar când e să numere soldații pentru eventuala misiune de menținere a păcii sau miliardele de euro pentru susținerea bugetului ucrainean matematica nu mai funcționează ca acum câțiva ani. Și de fiecare dată când apare un blocaj soluția este un telefon peste Atlantic, cum s-a întâmplat recent, pe timpul reuniunii UE din Albania, atunci când s-a aflat despre încheierea actualei faze a negocierilor. Liderii europeni, împreună cu președintele Zelenski, au vrut să știe, de la cel mai informat om de pe planetă, ce urmează. Răspunsul a fost, cum să vă zic să nu vă supărați, așa, evaziv. Da, e bine să suni un prieten, dar nu oricine o poate face, acum a fost președintele Macron, dar prin aprilie a sunat și doamna Ursula, tot de la echipa Europa. Fiind, însă, un număr necunoscut, la Casa Albă nu a ridicat nimeni receptorul.
***
Negocierile de la Istanbul sunt
- despre și pentru soluționarea conflictului dintre Rusia și Ucraina, dar și
- despre și pentru o nouă hartă a securității europene, pentru desenarea căreia se înfruntă acum două viziuni, dinspre Bruxelles și dinspre Moscova, dar și
- despre și pentru un nou raport global de putere între........ și ........ (aici puteți completa dumneavoastră pe liniile punctate).
Știu, noi suntem ocupați cu alegerile.
Se încarcă comentariile...
